Events

Puterea feminină. The Woman – Conferința de Leadership Feminin

martie 13, 2017

Astăzi este 13. Nu marți, ci luni. Și totuși este data de 13. Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar pentru mine această cifră nu este deloc aducătoare de ghinion. Dacă o fi existând acest ghinion. Sau noroc. În această zi minunată sunt în Cluj și aștept cu nerăbdare zilele următoare. De ce? În miezul lunii martie, sau „marketingește” spus, în Luna Femeii, are loc cel mai mare eveniment pentru doamne și domnișoare din România și Europa de Est: Conferința de Leadership Feminin The Woman.

De 6 ani încoape conferința își propune și reușește să strângă un număr din ce în ce mai mare de femei, anul acesta ajungându-se la o cifră de peste 500 de participante. Tematica acestei ediții: Education, the power to change the world! (Educația, puterea de a schimba lumea) se potrivește mai bine ca niciodată, deși educația reprezintă o nevoie pregnantă pentru omenire și ar trebui să fie un proces la care să ne supunem zilnic. Zilele trecute urmăream discursul unei fugare din Coreea de Nord iar mesajul pe care l-a transmis face apel la un lucru esențial: educația omenirii și corelarea ei cu libertatea fiecărei ființe în parte.  Fără o educație vastă nu putem să-i ajutăm pe cei din jur care au nevoie de sprijin din cauză că nu avem habar de greutățile la care sunt supuși. Nu știm cu ce probleme se confruntă și atunci nici ajutor nu oferim. Iar cel mai mare rău pe care îl putem face este să fim indiferenți față de oamenii din jurul nostru.

În cadrul workshop-urilor din data de 14 martie, dar și a conferinței din data de 15, speakerii vor împărtăși din experiențele personale sau profesionale și impactul pe care educația îl are în munca lor de zi cu zi. Printre numele înșiruite se numără: Gabriela Szabó, Ana-Maria Brânză, Măriuca Talpeș, Camelia Șucu, Mirela Bucovicean, Stela Toderașcu și mulți alții. Mă bucur că întreaga conferință va fi moderată de Dragoș Bucurenci, un om pe care aștept cu nerăbdare să-l cunosc în carne și oase.

Este prima mea experiență din cadrul conferinței The Woman, un loc unde sunt convinsă că voi întâlni femei care vor împărtăși din sufletul, bucuria și învățămintele adunate până acum. Această conferință reprezintă doar un mic pas spre a cunoaște mai multe, spre a intra în contact cu subiecte în care nu mă scald zi de zi și spre a descoperi fața feminină a lidershipului grație conferinței THE WOMAN.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Dragă femeie, fii o boabă de cafea! - The Woman | Anca Sorca martie 23, 2017 at 11:21 am

    […] la Cluj, exact în miez de lună. În 13 martie zburam spre Cluj, locul în care mă aventuram spre The Woman, cea mai mare conferință de leadership din România. Cu un sac de bucurie în suflet m-am […]

  • Leave a Reply