Events

November Notes in Social Media – ediția I

noiembrie 18, 2016

A trecut deja o săptămână de la prima ediție a evenimentului November Notes in Social Media, sub egida BloggingTM 2.1, și mă bucur de toate lecțiile pe care le-am învățat într-o zi atât de plină. Ideea acestui eveniment a apărut în septembrie (a.c.), iar totul s-a cizelat pe parcurs cu multă muncă și o echipă tare faină în spate. Ținând cont că am fost în ambele tabere, atât a participanților, cât și a organizatorilor (într-o măsură mai mică decât mi-ar fi plăcut să fiu), am gustat din tot ceea ce s-a întâmplat în 11 noiembrie.

M-am întâlnit cu prieteni vechi, mi-am făcut alții noi și am aflat informații bune de păstrat în cufărul cu idei. În cele două sesiuni, aceștia sunt oamenii care ne-au gâdilat neuronii (și-i voi enumera în ordinea apariției):

  • Amalia Gaiță – Visual artist & Musician
  • Alexandra Giula – Fondator @NU înseamnă NU & Blogger
  • Cristian Manafu – Event Planner, Social Media Trainer&Consultant
  • Toma Grozăvescu – Growth Hacker @Smarters România
  • Călin Coman – Strategy Director @Handsome Advertising
  • Deea Petrica – Marketing Consultant @EBIG

#aici se poate vedea cât de vrăjite am fost de informațiile aflate de la speakerii noștri

1

photo: Petru Cojocaru

După cele două sesiuni am avut parte de un networking acompaniat de un pahar de vin și spre seară ne-am îndreptat pașii spre Jardin, un loc în care ne-am continuat poveștile. În cadrul evenimentului, Teodora a anunțat oficial data celei de-a doua ediții care va avea loc în 10 noiembrie 2017, tot într-o zi de vineri. Până atunci vom avea mai mult timp pentru a reflecta asupra lucrurilor bune, pe care le vom include în organizare, dar și a celor care nu au ieșit întocmai cum ne-am fi dorit.

Și cum orice lucru bun nu poate exista fără sprijinul celor din jur, mulțumirile pentru prima ediție November Notes în Social Media se îndreaptă către: Senneville, Leonidas, Siviero Maria, Swiss Solutions, Charme Lingerie, Violette Boutique, Adaconi, Arsenal Park, Hotel Timișoara, Zai Apres Cafe, Cloudberries, West City RadioZeList Monitor și revista Altfel.

photo: Petru Cojocaru

photo: Petru Cojocaru

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Notițe sociale de toamnă la NNISM | Anca Sorca noiembrie 9, 2017 at 1:04 am

    […] cadrul primei ediții a evenimentului aflat sub umbrela BloggingTM2.1, m-am implicat activ atât cu idei, cât și cu […]

  • Leave a Reply