People

JazzyBIT – un trio jazzistic cu rezonanță

iulie 18, 2017

Orele de teorie muzicală mi se păreau mereu plictisitoare, dar într-una din zile, domnul profesor Mihăescu ne-a rugat să închidem ochii și să ascultăm. Am început să aud pașii de pe hol, ambulanța, gurile de canal lovite de roțile mașinilor, aerul biciuit de aripile păsărilor, ticăitul ceasului de pe perete, propria respirație. După ce ne-a rugat să deschidem ochii, ne-a explicat că sunetele sunt cele care ne ancorează mereu în prezent. Un claxon de mașină ne face alerți de ceea ce se întâmplă acum, de un posibil pericol.

Niciodată nu fusesem conștientă ca în acel moment de multitudinea de sunete care ne înconjoară și de puterea pe care acestea le dețin. Desigur, muzica, deși este formată și ea tot din sunete, are o altă putere: aceea de a ne purta în trecut sau în viitor. Cu acest gând în minte am început să ascult piesa Remember care umple aerul din jur și să rememorez cu entuziasm concertele băieților de la JazzyBIT, trupă formată din Teodor Pop (pian), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe).

Pentru cei care nu au aflat încă, în 25-27 august va avea loc cea de-a doua ediție a Smida Jazz Festival și acolo JazzyBIT va avea prilejul de a încânta publicul prezent. În calitate de ambasador din Timișoara al Festivalului de la Smida am fost dornică să aflu mai multe despre trupă, dar și despre Teo, Mihai și Csongi. M-am întâlnit cu Mihai și în mai bine de 2 ore am povestit despre evoluția JazzyBIT, munca din spatele formației, impactul pe care îl are internetul asupra muzicii și despre Smida Jazz Festival. Am descoperit un om curios, căruia îi place să fie cu urechile la tot ce este nou și am pătruns în culisele unei trupe de jazz care-și croiește cu multă muncă și pasiune drumul în lumea sunetelor!

photo: Hannelore Moldoveanu

Care este sâmburele de la care a crescut JazzyBIT?

Totul a început în toamna anului 2011, dar nu și-a propus să ajungă prea departe. Am început să cântam și am zis: Hai să vedem ce iese. Eu cu Teo, pianistul, ne-am întâlnit în 2010 în cadrul Fanfarei Big Band al Filarmonicii și am început să cântăm piese de jazz în pauzele dintre repetiții. Teo are un background blues și jazz, fiind pe vremea aceea parte din Blue Station și eu am fost invitat să cânt cu trupa la un festival. Din cauză că era vară și unii dintre colegii de trupă erau plecați în concediu, a venit cu ideea să încropim pentru acel festival o formulă nouă, intitulată Blues Project. Am susținut concertul într-o formulă mult mai mare, eram 6 sau 7 oameni, formula fiind special gândită pentru acel festival, iar genul abordat a fost mai spre blues decât spre jazz. După acest festival, Teo și-a dorit să continue proiectul dar într-o formulă mult mai simplă și care să se îndrepte mai mult spre jazz. Ne-am gândit că un trio ar fi o variantă bună și ținând cont că eram doar noi doi, am mai căutat pe cineva. Printr-o recomandare venită din partea sopranei Diana Pap l-am întâlnit pe Csongi, toboșarul. Așa a luat naștere JazzyBIT, iar în data de 2 februarie 2012 am susținut primul concert.

Cum de ați ales să cântați jazz și nu blues sau rock?

Partea amuzantă este că fiecare dintre noi are un trecut muzical nu foarte apropiat de jazz. Teo este un pianist care de la 4 ani cântă muzică clasică, iar în liceu a început să cânte din ce în ce mai mult blues. Csongi este și el bine ancorat în muzica clasică, urmând și cursurile de percuție din cadrul Conservatorului. Eu pe de altă parte am un background rock, iar în liceu am și cântat în câteva trupe de acest gen. La jazz am ajuns dintr-o nimereală. Teo își dorea să iasă din sfera blues-ului și să între în sfera jazz-ului, o sferă mult mai complexă și totodată mai liberă și am acceptat provocarea. Jazz-ul este un stil cu o istorie foarte lungă și cu multe schimbări, el în starea lui pură avându-și rădăcinile prin anii ’30-’40. Ce cântăm noi acum este o variantă mult mai largă, cu un istoric care a oscilat de la swing, la o variantă de cool jazz cu Miles Davis ca principal promotor. Azi jazz-ul este o formulă care lasă mai mult loc improvizației, este mai permisiv și vine la pachet cu influențele din alte genuri precum rock-ul, blues-ul, funk-ul sau latin jazz-ul.

Cum a fost primul concert, că tot ai amintit de el mai devreme?

Foarte fain! Am tot repetat, cu o lună înainte am început mai intens, dar ce a fost cool este că mai bine de jumătate din piesele pe care le-am cântat au fost piesele noastre, restul fiind și câteva standarde, cum ar fi „Georgia on My Mind” sau „Cannonbird”. După primul an am renunțat să cântăm piese consacrate de jazz și ne-am axat doar pe muzica noastră. Concertul, sau mini-turneul ca să fiu mai exact, a început pe 2 februarie în Timișoara, în 3 februarie în Arad și în 4 în Oradea. Așa că primul concert a însemnat de fapt primele 3 concerte și a fost o experiență cu peripeții deoarece a nins foarte mult în perioada aceea și în Timișoara țin minte că abia am reușit să parcăm mașina în fața clubului. A doua zi, la Arad, parcasem pe la prânz în fața localului unde am concertat iar până seara ninsese foarte, foarte mult. Așa multă zăpadă a fost că până la Oradea am mers cu 30 km/h. Nu am putut să anticipăm acest lucru dar a fost o experiență de care acum ne aducem aminte cu haz. A fost o perioadă faină, am cântat des și am vrut să prezentăm formația cât mai multor oameni.

V-ați gândit până acum să adăugați și o parte de vocal?

Aceasta este o întrebare pe care o primim foarte des, dar noi nu ne gândim la o astfel de idee. La concertul aniversar de un an am avut mai mulți invitați printre care se numără și Diana Pap, Adi Bărar de la Cargo sau Toni Kühn, dar mereu ne-am simțit foarte bine în formula de trio. Cert este că nu excludem ideea, dar momentan continuăm cu varianta consacrată.

În 2014 ați scos primul album, iar în 2016, pe cel de-al doilea. Cum a evoluat muzica voastră de la un album la altul?

Primul album a avut influențe mai clare de latin jazz, influența fiind adusă de Teo care în acea vreme era fanul acestui gen. O perioadă am mers pe acest drum, dar până să scoatem cel de-al doilea album am început să ne conturăm stilul nostru, scăpând ușor de influențele latin jazz-ului și adoptând influențe mai progresive, mai melodice, chiar și mai rock pe alocuri. Primul album pot spune că este mai dansant și unii dintre fanii noștri îl preferă pe acela în locul celui de-al doilea, pe când Horizon este mai matur, mai așezat.

Primul, Touch the Sky. Al doilea, Horizon. Al treilea?

Aici încă nu ne putem pronunța deși aveam cumva o dată în minte. Primul concert l-am susținut pe 2 februarie 2012. Primul album l-am lansat pe 2 februarie 2014, doi ani mai târziu. Al doilea album l-am lansat tot pe 2 februarie, în 2016, la încă doi ani distanță. Anul trecut am avut foarte multe concerte și din această cauză nu am reușit să mai compunem foarte mult, iar anul acesta este unul la fel de plin ca cel trecut. Cel mai probabil pe 2 februarie 2018 n-o să reușim să-l scoatem pe cel de-al treilea, deși îți pot spune că avem câteva piese în lucru.

Cum reușiți să vă împărțiți între joburi full-time, repetiții, concerte, colaborări cu diverși artiști și viața de zi cu zi?

Este o provocare foarte mare pentru toți trei și e clar că timpul este insuficient. Partea care ne ia destul de mult timp, și care nu se vede neapărat, este partea organizatorică: cum mergem, cu ce mergem, luăm avionul sau trenul, la ce oră avem probă de sunet și altele. Apoi urmează parte de PR, de promovare, social media, comunicate de presă, toate acestea fiind necesare dar care iau din timpul de repetiții. Suntem mereu cu calendarele la zi și discutăm mult între noi în așa fel încât să ne ocupăm cât de mult putem de formație. Ideea de a avea joburi pe lângă a avea o trupă ne oferă siguranță și ne-am asumat acest lucru cu tot cu dezavantajele de a fi angajați cu normă întreagă.

Ai spus de muncă, repetiții, talent, sacrificiu, din nou muncă. Pasiune?

Pasiune pentru…muncă. Pasiunea trebuie să existe că altfel nu am face ceea ce facem. Este foarte greu să ai o formație, mai ales după ce își dă drumul puțin. La început nu este atâta muncă, deși au fost și acolo destule dificultăți. Să sunăm noi la baruri, să-i convingem să ne lase să cântăm, să facem noi afișul, eventul pe Facebook. Dar pe măsură ce formația crește, suntem noi sunați să mergem să concertăm și așa cresc și atribuțiile. Pe măsură ce a trecut timpul ne-am dat seama că volumul de muncă va crește dar ne-am propus mereu să facem o treabă foarte bună. De multe ori timpul și eforturile pe care le investim în ceva din prezent pare să nu fi meritat. Dar apoi ne trezim peste un an că cineva a văzut ce am făcut atunci și să obținem un rezultat mai întârziat. Așa am învățat că tot timpul munca este răsplătită, chiar dacă nu pe moment sau când te aștepți.

Nu mulți sunt cei care își spun: acum am chef să ascult jazz. Cum vezi aspectul acesta al educării publicului care ascultă ce „i se dă”?

Acesta este un subiect delicat, mai ales că o glumă zice că jazz-ul e muzică de lift și necesar doar pe fundal. Când alegi să cânți jazz, care este o muzică de nișă, îți asumi acest aspect, dar totoată trebuie să-i găsești pe oamenii care ascultă ceea ce tu cânți. Spuneai de educarea publicului. Ceea ce am făcut noi, și a ieșit neintenționat, a fost că jazz-ul nostru este mai permisiv, nu e chiar atât de complex. Mulți când aud de jazz se gândesc la baruri întunecate cu mult fum și plictiseală, dar noi am reușit să îl facem mai dansant, mai plăcut. Se întâmplă ca după concerte să vină oameni la noi și să ne mărturisească sincer că nu le place jazz-ul dar că muzica noastră le-a fost pe plac.

Caricatură de Xenia Morgun

Ar trebui sau nu ar trebui să așteptăm să auzim la radio melodiile JazzyBIT sau ale altor artiști de nișă?

Lucrurile sunt foarte simple: există radio-uri care sunt destinate muzicii pop cu scopul clar de a difuza muzică mai comercială și apoi există radio-urile care se axează pe genuri sau formații nu chiar atât de populare, mai de nișă. În această a doua categorie aș menționa Tananana, Radio Guerilla, Alt Radio-ul timișorean și chiar Radio România Cultural. Eu nu văd o problemă în această împărțire a genurilor muzicale pe stații de radio, fiecare difuzează ceea ce se potrivește publicului ascultător.

Deci educarea nu ar trebui să vină neapărat de la radio-uri, ci publicul trebuie să fie curios să descopere și altceva decât „ceea ce i se dă”.

La Radio 21 nu o să primească niciodată muzică de nișă, iar acest lucru ar trebui să fie clar pentru toată lumea. Astăzi există o plajă largă de radio-uri online foarte bine clasificate. Vrei Swing, găsești. Vrei muzică experimentală, găsești și așa ceva. Fiecare ascultă ce vrea, nimic nu este impus sau interzis.

Apariția internetului a produs un impact enorm pe toate planurile la care ne-am putea gândi. Cum a schimbat el lumea muzicii dacă tot ai menționat de radio-urile online?

De obicei muzicienii se plâng că nu se mai vând CD-uri ca înainte. E oarecum normal să se întâmple asta și da, este o situație cu două tăișuri. În anii ’80 se vindeau multe viniluri și când mergeai la concert pe un stadion, jumătate din cei prezenți, să spunem 50.000, cumpărau vinilul deoarece era singura variantă de a asculta muzica formației respective. La radiouri foarte rar se întâmpla să auzi exact piesele pe care ți le doreai și atunci îți rămânea varianta să cumperi vinilul deoarece el nu se putea copia. De-a lungul timpului a apărut tehnologia care ne-a permis să ne fie cu atât mai ușor să ascultăm muzică. Eu acest aspect îl văd sub o lumină bună. E adevărat, nu se mai fac acum bani din muzică la fel cum se făceau acum mulți ani, dar partea bună este că în zilele noastre muzica este mult mai accesibilă și poate ajunge oriunde în lume. Deși uneori acest aspect se neglijează, este foarte important de luat în considerare. Dacă JazzyBIT ar fi existat în anii ’80, nu am fi ajuns niciodată să fim ascultați în America, lucru care azi se întâmplă.

Ați cântat cu Subcarpați atât la Ambasada, cât și la JazzTM. Cum s-a legat această colaborare și ce înseamnă ea pentru voi?

Ideea n-a fost a noastră, ea a venit de la Norbert Tako, cel care se ocupă de Plai și Ambasada. Noi am mai colaborat cu Norbert până acum, chiar și în ediția trecută a JazzTM și ne place foarte mult să lucrăm cu el deoarece este genul de om meticulous, atent la detalii, cu idei bune. Ne-a sunat cu vreo 3 săptămâni înainte de sărbătorirea a doi ani de Ambasada și ne-a propus să cântăm în această nouă formulă cu ocazia aniversării. Eu eram deja familiar cu muzica celor de la Subcarpați, iar după ce am vorbit cu Teo și Csongi, am acceptat cu drag invitația lui Norbert. Noi, JazzyBIT, ne-am întâlnit, am înregistrat câteva piese în stilul Subcarpați și i le-am trimis lui Bean. El a fost încântat de ce a auzit și ne-am întâlnit la repetiții o dată sâmbăta, o dată duminica, urmând ca lunea dimineața să susținem concertul la Ambasada. A fost o experiență interesantă, am combinat practic muzica Subcarpați cu muzica JazzyBIT și ne bucurăm că am putut să o prezentăm și la Festivalul JazzTM, unde a fost prezent un public mult, mult mai mare.

Festivalul JazzTm, Smida Jazz Festival. Cum s-au legat lucrurile pentru Smida?

Auzisem de Răzvan Scurtu de la niște prieteni care au susținut mai multe concerte organizate de el, l-am întâlnit anul trecut la Cluj când am cântat la Street Food Festival și apoi am aflat că el este și în spatele festivalului de la Smida. Am discutat concret, am ținut legătura și în toamna anului trecut am stabilit să cântăm în cadrul festivalului din acest an. Abia așteptăm festivalul, mai ales că locația este foarte bună și am auzit doar lucruri bune de la prieteni de-ai noștri care au concertat la prima ediție Smida, din 2016.

Există diferențe din punctul vostru de vedere între a avea un spectacol strict JazzyBIT și a fi parte dintr-un festival cum este, de exemplu, Smida?

Contextul diferă mult, iar când acesta este prielnic, concertele ies foarte bine. De exemplu am susținut un concert într-un club micuț din Praga, un club de jazz deschis încă din anii ’30 în care au cântat Ray Charles sau Miles Davis, iar acea seară a fost foarte reușită datorită atât contextului, cât și publicului dedicat. Același lucru putem să spunem și despre Festivalul de Jazz de la Gărâna de anul trecut unde am avut din nou parte de un public dedicat. Practic diferența nu e dată de cadrul în care cântăm, ci de publicul care vine în acel club sau la acel festival. La Smida e clar că ne vom bucura din nou de un context prielnic și de un public care este deja familiar cu jazz-ul.

Luna august o veți încheia cu un concert în cadrul Smida. Care sunt planurile de după?

Să cântăm în continuare. Ce pot să spun este că avem două locații noi în afara țării pe care le adăugăm listei de locuri în care vom duce muzica JazzyBIT și pe care abia le așteptăm. Primul pe listă este Seul, Coreea de Sud, iar următorul este Vilnius, în Lituania. Festivalul din Seul, Jarasum International Jazz Festival, este cel mai mare festival de jazz din Asia cu zeci și sute de mii de spectatori, deci suntem extrem de curioși de experiență.

S-ar putea ca printre cititori să fie și persoane care nu au căzut încă în mrejele jazz-ului. Pentru ei, dar și pentru cei care își scaldă simțurile în acest gen de muzică, ce mesaj le transmiți?

Pentru cei care nu au descoperit jazz-ul, vă invit să veniți la un concert JazzyBIT, deoarece este o muzică foarte liberă, foarte diversă și să fie convinși că niciun concert de jazz nu este la fel ca cel dinainte. De multe ori nici noi nu stabilim fiecare notă până în cel mai mic detaliu și lăsăm loc surprizelor. Cât despre cei care se scaldă în jazz, am același îndemn, să vină la concertele noastre!

*Fotografia de cover este realizată de Amalia Gaita

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply